Romania, cel mai semnificativ declin al vanzarilor auto intre noile state membre UE
România a inregistrat, in februarie, cel mai semnificativ declin al vânzarilor auto in rândul noilor state membre ale Uniunii Europene, conform datelor prezentate vineri de Asociatia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA).
Luna trecuta, inregistrarile de masini noi au scazut cu 66,5 la suta in România, cu 46,4 la suta in Ungaria, iar in Europa Occidentala cele mai semnificative scaderi ale vânzarilor s-au inregistrat in Islanda (minus 83,6 la suta) si Spania (minus 48,8 la suta). Datorita decizie guvernului german de introducere a primei de casare de 2.500 euro pentru posesorii de masini mai vechi de noua ani, vânzarile auto in Germania au crescut luna trecuta cu 21,5 la suta.
Cu exceptia Luxemburgului, care a inregistrat o crestere a vânzarilor de 0,3 la suta, toate tarile europene s-au confruntat cu un declin al vânzarilor, variind de la minus 83,6 la suta in Islanda, la minus 13,2 la suta in Franta. Aici, scaderea a fost atenuata de prima de casare introdusa in luna decembrie 2008, care permite cumparatorului unui autoturism nou sa beneficieze de o prima de 1.000 de euro, daca trimite la casare o masina mai veche de zece ani.
Luna trecuta, s-au inregistrat 968.159 de masini noi in Europa, cu 18,3 la suta mai putine comparativ cu februarie 2008. Declinul a fost mai accentuat in noile state membre ale Uniunii Europene (minus 30,3 la suta) decât in Europa Occidentala (minus 17,3 la suta), unde piata auto germana a compensat partial declinul vânzarilor.
Material furnizat de Agentia de Presa AGERPRES











