Actiunile General Motors au ajuns la cel mai scazut nivel din ultimii 75 de ani
Actiunile General Motors au scazut la cel mai redus nivel din ultimii 75 de ani, din cauza speculatiilor referitoare la viitorul companiei, care se confrunta cu probleme financiare, transmite AP.
În debutul sedintei de tranzactionare de la bursa din New York, actiunile GM au ajuns la 1,4 dolari, cea mai scazuta valoare din 23 mai 1933. Vineri, auditorii General Motors Corp au ridicat "serioase semne de intrebare" in legatura cu capacitatea producatorului auto american de a continua operatiunile, iar GM a anuntat ca ar putea cauta protectia legii falimentului daca nu va putea realiza un plan masiv de restructurare. Compania americana a dezvaluit aceste temeri, in raportul anual adresat Autoritatii de reglementare a pietelor bursiere americane (SEC).
În raportul trimis catre SEC producatorul auto explica ca viitorul depinde de executarea cu succea a planului de restructurare: "Daca nu reusim sa facem asta pentru orice motiv, nu vom fi capabili sa continuam si am putea fi fortati sa ne plasam sub protectia Legii Falimentului". Conform raportului, GM este puternic dependenta de volumul vânzarilor auto, care au scazut dramatic anul trecut.
"Nu exista nici o asigurare ca piata mondiala de automobile se va redresa sau ca nu va suferi o scadere suplimentara", arata raportul. În februarie, vânzarile auto in SUA au inregistrat cel mai redus nivel din decembrie 1981. Anul trecut producatorii auto au vândut 13,2 milioane de vehicule in SUA, cu trei milioane mai putin decât cele 16,1 milioane vândute in 2007.
Analistii se asteapta ca in acest an sa se vânda doar zece milioane de vehicule. GM doreste sa evite protectia falimentului, deoarece astfel s-ar speria clientii companiei. Directorul general al General Motors, Fritz Henderson, a declarat recent ca doar guvernul ar putea acorda finantare companiei pentru reorganizare, deoarece creditarea este blocata.
Material furnizat de Agentia de Presa AGERPRES











